Lovitura de stat de la 23 august 1944 a schimbat cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Prin trecerea României în tabăra Naţiunilor Unite, sistemul de apărare german din Balcani a cunoscut o serioasă fisură, iar sfârşitul celui mai mare război pe care omenirea îl cunoscuse până atunci a fost considerabil grăbit.
În condiţiile în care trupele Armatei Roşii (Fronturile 2 şi 3 Ucrainean)[1] pătrundeau pe teritoriul României dinspre răsărit, vestul şi sud-vestul teritoriului naţional se afla sub directa ameninţare a trupelor germane şi ungare horthiste.
O parte a importantelor forţe germane, care se aflau atunci pe teritoriul Banatului iugoslav, începând cu 11 septembrie 1944 înaintează spre teritoriul românesc, infiltrându-se prin punctul Stamora Moraviţa şi deplasându-se dinspre sudul, spre nordul judeţului Timiş-Torontal[2]. Principalele forţe germane care şi-au canalizat acţiunea spre axul Timişoara, au fost trupele SS[3] din Grupul de luptă condus de gruppenführerul SS[4] Herman Behrends, acestora alăturându-li-se forţele Armatei a 3-a ungare horthiste[5].
Intre 12-16 septembrie 1944, o mare parte a judeţului a fost ocupat de trupele germano-ungare[6].
Marile unităţi româneşti
Marile unităţi româneşti care s-au implicat în cursul lunii septembrie a anului 1944 în eliberarea spaţiului bănăţean se aflau în subordinea Armatei 1.
ntre acestea, Divizia 9 cavalerie avea de apărat un aliniament de 75 de km în zona de câmpie, dintre râul Mureş şi localitatea Jebel[7]. Unităţile româneşti acţionau sub ordinele Frontului 2 ucrainean, care din a doua jumătate a lunii septembrie şi-a făcut apariţia în zonă, aducându-şi o importantă contribuţie la zădărnicirea ofensivei inamice.
O parte însemnată a populaţiei germane a judeţului Timiş-Torontal a fost organizată pentru plecare încă de la intrarea trupelor germane în comunele cu populaţie germană sau mixtă.
ceasta şi-a ridicat şi transportat toată averea mobilă sau cea mai mare parte a ei[8]. Cei care se temeau cel mai mult de iminenta sosire a trupelor sovietice erau membrii Grupului Etnic German[9], organizaţie de orientare fascistă, care reprezenta în România Partidul Nazist (Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German) al lui Hitler.
rupul Etnic German îşi amplificase propaganda prohitleristă în rândul şvabilor bănăţeni încă din primele luni ale anului 1944. Era pus în circulaţie zvonul că armata germană a introdus în operaţiunile militare arma secretă V-2 şi că încă patru arme secrete se aflau în curs de fabricaţie, acestea constituind-se în importante garanţii ale izbândei finale a lui Hitler[10].
onducerea Grupului Etnic German făcea, de asemenea, în februarie 1944, o intensă propagandă pentru a îndemna locuitorii germani să subscrie un împrumut de 30.000 de lei de fiecare gospodărie mai înstărită, în favoarea Reichului, pentru înzestrarea armatei. Şvabii bănăţeni au avut o atitudine rezervată faţă de aceste demersuri ale Grupului Etnic German, pentru că speranţele lor faţă de victoria finală a Reichului slăbeau cu fiecare zi care trecea.
Temerile şvabilor faţă de iminenta sosire a Armatei Roşii se mai întemeiau şi pe faptul că etnici germani bănăţeni au contribuit la efortul de război al Germaniei, prin înrolarea lor, în special în unităţile aparţinând Waffen-SS.
entru a pune capăt înrolărilor voluntare ilegale, conducătorul României, Ion Antonescu semnase la 12 mai 1943, un acord cu Germania, care legaliza încorporarea cetăţenilor români de etnie germană, în armata lui Hitler[11]. În septembrie 1944, în judeţul Timiş-Torontal se aflau în evidenţă 482 de cetăţeni români de origine germană înrolaţi în trupele SS şi 122 în armata regulată Wermacht[12].
Puse în faţa unor evenimente încărcate de tensiune şi cu un deznodământ incert, mii de familii germane din oraşele şi satele bănăţene îşi părăsesc locurile natale, însoţind armata germană în retragere. Din judeţul Timiş-Torontal au plecat 15.644 etnici germani, dintre aceştia înapoindu-se până la 25 noiembrie 1946, 11.540[13], care au invocat presiunile exercitate de trupele germane, pentru a-şi justifica exodul[14].
Spre deosebire de germani, sârbii bănăţeni aveau o cu totul altă atitudine faţă de evenimentele care se derulau pe parcursul anului 1944, privind cu optimism şi speranţă spre viitor. Intelectualii sârbi ţineau o strânsă legătură cu conaţionalii lor, informându-i despre evoluţiile militare care aveau loc atât pe teritoriul Iugoslaviei, cât şi al României.
eneralul naţionalist Draga Mihailovici trece, treptat, în plan secund, iar simpatia faţă de mareşalul Tito şi faptele lui de arme creşte în mod constant în rândul sârbilor din Banat. Unii preoţi fac propagandă comunistului Tito în rândul enoriaşilor[15], acreditându-se tot mai mult ideea că Banatul va fi încorporat Iugoslaviei după ce războiul se va fi încheiat.
a începutul lunii septembrie, un număr de circa 300 de sârbi s-au refugiat din Banatul iugoslav în judeţul Timiş-Torontal, din faţa trupelor germane, fiind plasaţi în comune cu populaţie sârbă. La sosirea trupelor româneşti şi ruseşti aceştia s-au transformat în partizani şi, împreună cu localnicii sârbi, au devenit ameninţători faţă de autorităţile locale[16].
În toamna anului 1944, vestul judeţului Timiş-Torontal nu a fost scutit de jafuri, distrugeri, orori şi tragedii, determinate de evoluţiile de pe linia frontului. Încă din data de 23 august 1944, după anunţul oficial al reorientării politicii externe a României, spre alianţa cu Naţiunile Unite, vestul extrem al Banatului începe să se confrunte cu o stare de război.
stfel, în noaptea de 23 spre 24 august 1944, în jurul orelor 1,30, postul fix numărul 88 din Compania de pază Sânnicolau-Mare este atacat de un grup horthist înarmat, primind o ripostă hotărâtă din partea grănicerilor români.
n după amiaza zilei de 24 august, plutonul 1 de grăniceri călare şi grupa de comandă a companiei de pază numărul 9 Jimbolia a întreprins o acţiune de dezarmare a unui detaşament german, luând aproape fără luptă peste 100 de prizonieri şi capturând o importantă cantitate de armament şi tehnică militară[17]. În ziua de 27 august, patru avioane germane au aruncat bombe incendiare şi explozive asupra comunei Vinga, au mitraliat trenul de pe linia Arad-Timişoara, atacul având ca urmări 42 de răniţi şi 10 morţi.
vioane inamice au aruncat bombe şi pe raza localităţilor Comloşul Mic şi Gottlob, 7 persoane fiind rănite, iar copilul de 14 ani, Franţ Handor, fiind ucis. În plină zi, pe data de 28 august, a fost bombardat şi oraşul Timişoara[18].
n data de 9 septembrie, învăţătorul Tâmpeanu Ion şi săteanul Fleşeriu Gheorghe, ambii din Nerău, au dat dovadă de curaj şi stăpânire de sine, din moment ce, fără a fi înarmaţi, au reuşit să neutralizeze un plutonier german şi doi agenţi hitlerişti îmbrăcaţi în civil, care încercau să se refugieze în Iugoslavia[19].
Primele trupe care şi-au făcut apariţia pe teritoriul comunei Variaş, la începutul lunii septembrie 1944, au fost cele germane, care au poposit în localitate doar câteva zile. La intersecţia cea mai importantă a localităţii, unde se află Primăria şi Biserica ortodoxă sârbă, germanii au instalat, cu scopul de intimidare şi de preîntâmpinare a unor eventuale acţiuni ostile venite din partea etnicilor sârbi, o mitralieră orientată spre zona comunei locuită de aceştia[20].
parte dintre bărbaţii sârbi ai localităţii preferaseră să se ascundă decât să fie încorporaţi în armata română şi să participe la războiul antisovietic, pe care probabil îl considerau străin de aspiraţiile etniei lor.
ceştia au fost condamnaţi în absenţă, la ani grei de temniţă sau la muncă silnică pe viaţă, degradare şi confiscarea averii, pentru dezertare[21]. E firesc că îndeosebi pentru ei, dar şi pentru întreaga populaţie sârbă, armata germană reprezenta o ameninţare, iar din contră, Armata Roşie, care se apropia, constituia o izbăvire.
Nu acelaşi lucru se poate afirma despre etnicii germani ai comunei, care priveau cu teamă şi incertitudine vremurile care aveau să vină. 281 de şvabi varieşeni fuseseră înrolaţi în armata germană, majoritatea în trupe SS şi dintre ei, 76, reprezentând 40 %, şi-au dat tributul de sânge pentru a îndeplini planurile hegemonice ale lui Hitler, în care la început cu sinceritate au crezut[22].
Pentru a preîntâmpina resentimentele populaţiei sârbe faţă de cea germană, primarul Variaşului de la acea vreme, Johann Pfeifauf, a cerut comandamentului german, în numele relaţiilor bazate pe respect reciproc, existente până atunci între cele două etnii ale localităţii, înlăturarea mitralierei orientate spre sectorul sârbesc al comunei, acţiune încununată de succes.
După plecarea trupelor germane, din 15 septembrie 1944 şi-au făcut apariţia în Variaş soldaţii horthişti, aliaţi ai lui Hitler, care au poposit în localitate până în data de 20 septembrie, când iminenta sosire a Armatei Roşii i-a făcut să părăsească zona[23], nu înainte de a instala în postul din Variaş doi jandarmi unguri.
Ostaşii sovietici şi-au făcut apariţia în Variaş la scurt timp după plecarea armatei ungare horthyste. Călăuzit de un localnic, un grup de soldaţi ruşi a atacat Postul de jandarmi[24] cu grenade şi focuri de armă, ucigând un jandarm ungur şi pe celălalt capturându-l[25]. Pereţii, tavanul şi pardoseala cazărmii de jandarmi au fost grav avariate, clădirea fiind deteriorată în proporţie de 30 %[26].
Peste 20.000 de ostaşi sovietici au fost cantonaţi în corturi, pe teritoriul localităţii, comandamentul fiind instalat într-o casă aparţinând etnicilor sârbi.
a Primărie se colectau alimente şi băutură pentru armata sovietică, dar pentru a-şi acoperi necesităţile de hrană soldaţii ruşi au început să confişte porci, în special de la localnicii germani[27].
După mai multe zile de lupte, în care Armata Roşie întâmpina o aprigă rezistenţă din partea unei unităţi germane încartiruită în localitatea învecinată, Periam, un soldat al Reichului este capturat de ruşi, într-o zonă situată la hotarul dintre Variaş şi localitatea Şandra.
us în casa localnicului sârb, Luchin Duşan, unde se afla comandamentul sovietic, soldatul german este supus la un interogatoriu şi este torturat, pentru a divulga poziţiile şi intenţiile armatei inamice. Menţinându-şi atitudinea fermă de a nu coopera cu anchetatorii, soldatul german este împuşcat în curtea etnicului sârb şi este îngropat în acelaşi loc.
upă ce furia războiului a trecut, corpul lui a fost deshumat de reprezentanţi ai germanilor varieşeni şi a fost înmormântat la baza monumentului închinat eroilor, din cimitirul catolic. Pe crucea soldatului german nu s-a putut inscripţiona vreun nume, pentru că asupra lui nu s-a găsit niciun act de identitate[28].
Până la ocupaţia sovietică a comunei, relaţiile dintre germanii şi sârbii varieşeni fuseseră de întrajutorare: se ascundeau unii pe alţii, pentru a evita punerea în fapt a unor sentinţe judecătoreşti sau încheiau căsătorii de convenienţă, pentru a se proteja de dispoziţiile nefaste a unor legi. Această perioadă însă, încărcată de dramatism, tensiune şi nesiguranţă, a contribuit la răcirea relaţiilor dintre germanii şi sârbii varieşeni, pentru destul timp de atunci încolo.
ârbii au fost acuzaţi că, sub protecţia trupelor sovietice de ocupaţie şi profitând de faptul că şvabii primiseră eticheta de trădători, au recurs la acte de samavolnicie, furturi şi agresiuni asupra germanilor[29], după o simbioză seculară, lipsită de probleme majore între cele două etnii. Este de necontestat că aceste fapte s-au produs, dar ele nu reprezintă nota definitorie a comportamentului întregii populaţii de origine sârbă a comunei în acele vremuri tulburi.
La sfârşitul lunii septembrie 1944, se desfăşurau lupte grele între forţele sovietice încartiruite în Variaş şi cele germane situate în Periam şi care se apărau cu îndârjire. O mare parte a soldaţilor sovietici desfăşurau operaţiunile militare în stare de ebrietate, lucru care explică atât curajul, dar şi nesăbuinţa lor în anumite momente, care i-a costat pe destui dintre ei viaţa.
Într-o zi, comandantul sovietic al operaţiunilor militare a scos toţi bărbaţii din Variaş în afara comunei, pe linia I a frontului, situată la câţiva km de Periam, pentru a săpa tranşee. Tirurile cu branduri[30], executate de armata germană dinspre Periam, au zădărnicit acţiunea de săpare a tranşeelor, iar norocul bărbaţilor varieşeni a fost că în acea zi proiectilele nu şi-au atins ţintele.
Pentru a neutraliza rezistenţa germană din Periam au fost utilizate în cele din urmă două katiuşe[31], montate pe camioane. Acestea au fost poziţionate între Variaş şi Periam, în locul unde drumul între cele două localităţi formează o uşoară colină. Lansarea dintr-o dată a unei importante cantităţi de explozibil, pe o arie de câteva hectare, a avut un efect devastator asupra apărătorilor germani ai Periamului, curmând împotrivirea lor îndârjită şi permiţând Armatei Roşii să pătrundă în comuna învecinată fără a mai întâmpina o rezistenţă majoră[32].
În urma luptelor dintre armatele sovietică şi germană în comuna Periam au rămas 117 morţi, nenumărate case au fost distruse, iar centrala telefonică şi cele 45 de posturi ale sale au fost complet avariate[33].
Între cei 117 morţi din Periam s-au numărat şi mulţi civili, a căror singură vină a fost că în faţa urgiei care a perturbat viaţa liniştită a localităţii nu şi-au părăsit gospodăriile, sperând că războiul aparţine doar soldaţilor. Dar nu a fost să fie aşa, pentru că în astfel de vremuri instinctele primare domiă sfera conştientului, a raţiunii şi nu forţa dreptului, ci dreptul forţei este suveran.
În perioada 26-28 septembrie 1944, trupele germane de ocupaţie au împuşcat în Periam 16 localnici, între care s-au numărat două femei şi patru copii[34]. Primul arestat a fost preotul ortodox Andrei Jebeleanu.
n faţa primejdiei care o reprezenta războiul, preotul se refugiase cu familia la Igriş, localitatea sa natală. La 26 septembrie 1944, ziua când împlinea 37 de ani, întorcându-se în Periam pentru a verifica situaţia gospodăriei şi starea de spirit a enoriaşilor săi, preotul Andrei Jebeleanu este luat de o grupă de militari germani şi fără niciun fel de judecată este împuşcat împreună cu alţi şapte săteni, într-un lan de porumb situat între Periam şi Pesac.
adavrele aflate în descompunere au fost găsite după părăsirea comunei de către trupele de ocupaţie, de Constantin (Gincu) Merce din Igriş, cu ajutorul câinelui credincios al preotului, care nu l-a părăsit nici după tragica-i moarte[35].
În aceeaşi zi, Şimăndan Iuliana din Periam, mamă a trei copii minori: Ion, Ecaterina şi Margareta, a fost luată de soldaţi SS, dusă în grădina Jung Hans şi împuşcată[36].
În data de 27 septembrie 1944, la orele 15, a fost împuşcat mortal, prin geam, Minda Pantelimon, în timp ce se afla cu familia la masă. În aceeaşi zi, au avut loc şi alte crime de care s-au făcut responsabili soldaţi germani: la orele 17, o patrulă germană a intrat în casa locuitorului Vincu Francisc, l-au ridicat împreună cu soţia Maria şi fiica Elisabeta, i-au dus pe câmp şi i-au împuşcat; trei copii minori, sub 10 ani: Moise, Barbara şi Iuliana Vincu, au fost luaţi de acasă, duşi pe un câmp din apropiere şi împuşcaţi; tânărul Stoianov Dănilă a fost ucis cu focuri de armă în timp ce se afla pe câmp, fiind trimis de mama lui ca să vadă dacă porumbul e bun de cules[37].
În ziua de 2 octombrie 1944, alţi trei localnici din Periam: Isac Isaiu, Surdu Ioan şi Haviari Ion, au fost ridicaţi, duşi la comandamentul german şi apoi la Lovrin. Au fost găsiţi la marginea unui lan de porumb, împuşcaţi în ceafă[38].
Zilele fierbinţi ale lunii septembrie 1944 nu au ocolit nici comuna Pesac. Din raportul realizat de primarul Andrei Doboşin şi notarul Miron Tăutu, aflăm că trupele germane au ucis 10 oameni, au incendiat Căminul cultural, 15 case, 50 de dependinţe şi majoritatea furajelor din gospodăriile cetăţenilor[39].
Când au ajuns în Lovrin, soldaţii hitlerişti au luat ostatici pe muncitorii Pricop Nicolae şi Obreja Timofte. După ce li s-a scos câte un ochi cu cuţitul, au fost bătuţi până la inconştienţă. Apoi, în dreptul comunei Gottlob au fost legaţi de doi copaci, s-a turnat peste ei benzină şi li s-a dat foc, arzând ca două torţe[40].
Între 30 septembrie şi 7 octombrie, comuna Gottlob a fost transformată într-un adevărat câmp de luptă între trupele germane şi cele sovietice. La şcoală a fost instalat spitalul, unde au fost aduşi răniţii şi morţii. În data de 7 octombrie 1944, rezistenţa germană a fost înfrântă, comuna fiind ocupată de soldaţii sovietici. În aceste împrejurări, 73 de familii, majoritatea de naţionalitate germană, au părăsit localitatea şi ţara, refugiindu-se în Germania[41].
În retragere, trupele hitleriste au împuşcat la Jimbolia şapte şvabi bănăţeni, membri ai Partidului Social Democrat din Banat. Cadavrele au fost găsite în şanţul drumului spre Timişoara, după barieră[42].
Între 15 septembrie şi 10 octombrie 1944, în oraşul Sânnicolau Mare s-au succedat mai multe armate de ocupaţie: din 15 septembrie, orele 15.00 şi până în 24 septembrie, au fost prezente în oraş trupele maghiare horthiste; din 24 septembrie, orele 12.00 şi până în 3 octombrie, orele 7.00, au fost încartiruite în localitate trupele sovietice; din data de 3 octombrie, orele 10.00 şi până în 8 octombrie, orele 11.00, oraşul a fost ocupat de trupe germane.
n fine, la 8 octombrie 1944, trupele sovietice victorioase intră din nou în Sânnicolau Mare, iar la 10 octombrie 1944, au sosit în oraş comandantul român al garnizoanei, căpitanul Tânjală Gheorghe împreună cu grănicerii, care fuseseră ascunşi la diferiţi cetăţeni pe timpul ocupaţiei germane.
Toate trupele, fie ungare, ruseşti sau germane, au confiscat de la locuitori animale: cai, boi, vaci, măgari şi căruţe, harnaşamente, tractoare, astfel că locuitorii au fost în imposibilitatea de a efectua lucrările agricole în toamna anului 1944[43].
La sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie 1944, sângeroase lupte de stradă între armatele sovietice şi cele germane s-au dat în Cenad, localitate aflată la fruntaria vestică a judeţului şi a ţării. Un raport al primăriei locale vorbeşte de situaţia gravă a comunei, majoritatea caselor fiind distruse datorită operaţiunilor militare[44]. Într-un document datat cu 30 septembrie 1944, Chestura Timişoara cerea efectuarea de razii intense pentru depistarea soldaţilor germani rămaşi în teritoriu şi adăpostiţi de populaţia minoritară.
n alt document al Chesturii Timişoara, din 19 octombrie 1944, dată când norii războiului se îndepărtaseră deja de hotarele judeţului Timiş-Torontal, consemnează că acest organ poliţienesc cerea efectuarea de „…cercetări serioase şi fără niciun menajament, pentru descoperirea tuturor elementelor care s-au dedat la devastări sau acte de teroare împotriva populaţiei româneşti, pe timpul scurtei ocupaţii inamice”[45].
Până la data de 9 octombrie 1944, trupele germane au fost respinse dincolo de frontieră, iar judeţul Timiş-Torontal a fost eliberat. Deşi România ieşise din alianţa cu puterile Axei şi a încheiat armistiţiul cu Naţiunile Unite la 13 septembrie 1944, Armata Roşie, prezentă pe teritoriul judeţului Timiş-Torontal, s-a comportat ca o armată de ocupaţie şi, chiar mai mult, prin manifestările unora dintre ostaşii ei, a adus prejudicii populaţiei civile, care şi până atunci fusese destul de afectată de cursul imprevizibil al evenimentelor militare.
O primă victimă, ca urmare a etichetei de trădători pe care şvabii bănăţeni o primiseră în zilele de aprige confruntări sovieto-germane, a fost Franz Müller, fost primar al Variaşului, executat de ruşi, fără un motiv întemeiat, la 12 octombrie 1944[46].
Într-o notă informativă a Comandamentului Legiunii de Jandarmi Timiş-Torontal, din 22 noiembrie 1944, sunt consemnate o serie de abuzuri săvârşite de trupele sovietice, aflate în trecere prin comuna Comloşul Mare, în drum spre Iugoslavia. Soldaţii sovietici confiscau caii, vitele şi porcii, pe care prima dată îi împuşcau şi apoi îi puneau în maşini.
opulaţia localităţii era îngrijorată că lipsa animalelor va determina stagnarea muncilor agricole. Un alt motiv al temerii lor era acela că inclusiv femeile şi copiii erau ridicaţi pentru a fi întrebuinţaţi la lucrarea şi întreţinerea drumurilor. Autorităţile comunale ajunseseră să-şi părăsească oficiile din cauza vizitelor făcute de ostaşii sovietici şi a cerinţelor lor exagerate[47].
Dintr-un alt document al epocii, aflăm că la Hodoni ruşii schimbau caii cu forţa, luau porcii fără să plătească, cereau 10-20 de găini zilnic, iar comandantul sovietic nu lua nicio măsură. În grupuri de 2-8 soldaţi înarmaţi, aflaţi mai mereu în stare de ebrietate, pătrundeau în casele oamenilor cerând diferite lucruri.
Jafurile şi furturile din localităţile judeţului Timiş-Torontal, întreprinse de trupele sovietice de ocupaţie, s-au ţinut lanţ în toamna anului 1944[48].
După ce linia frontului s-a îndepărtat de graniţele judeţului, localităţile care au cunoscut evenimente militare, încearcă să revină la o viaţă normală, să înlăture urmările războiului şi să cinstească eroii rămaşi pe câmpul de luptă.
În urma luptelor din septembrie 1944, trupele sovietice abandonaseră în Variaş 150 de proiectile de tun, aşezate în 30 de lăzi a câte cinci proiectile, despre existenţa cărora autorităţile locale înştiinţează forurile superioare. Pentru siguranţa populaţiei, o echipă a Regimentului 7 Pionieri executa deminarea terenului dintre localităţile Variaş şi Periam, la începutul anului 1945[49].
O parte dintre ostaşii sovietici căzuţi în luptele pentru Periam au fost aduşi şi înhumaţi la Variaş. Un raport din 31 august 1948, al primarului Milovanov Ivan, către Prefectura judeţului Timiş-Torontal, menţionează că în comuna Variaş existau la acea dată două cimitire sovietice: unul în parcul comunal de lângă gară şi celălalt în cimitirul sârbesc. În parc exista un mormânt comun, cu 17 eroi necunoscuţi, deasupra căruia s-a ridicat un monument.
arcul era împrejmuit cu sârmă şi gard viu, fiind plantat cu flori şi pomi. Lucrările au costat în anul 1945 suma de 3.000.000 de lei, proveniţi din contribuţia benevolă a locuitorilor sârbi. În cimitirul sârbesc se aflau 14 morminte individuale, care în loc de cruci aveau piramide cu stema U.R.S.S. Valoarea lucrării era de 5.000 de lei şi a fost acoperită din contribuţiile locuitorilor comunei[50]. În perioada următoare, osemintele celor 14 eroi sovietici din cimitirul sârbesc au fost mutate sub lespedea monumentului existent în parcul de lângă gară.
Un monument al eroilor sovietici a fost edificat şi în parcul central din comuna Periam, având inscripţia „Glorie eroilor sovietici, 1944”[51].
La Cenad, în centrul localităţii, „Societatea culturală democratică a slovenilor” a ridicat un monument reprezentând un infanterist la atac, în memoria ostaşilor sovietici căzuţi în luptă în ziua de 8 octombrie 1944. Mai există, de asemenea, un monument în cimitirul ostaşilor sovietici din localitate, cu inscripţia în limba rusă[52].
În centrul oraşului Sânnicolau-Mare s-a înălţat un monument cuprinzând eroi sovietici necunoscuţi, căzuţi în luptele pentru eliberarea localităţilor: Sânnicolau-Mare, Saravale, Valcani, Şandra, Pesac, Sânpetru-Mare şi Jimbolia[53].
n faţa bisericii sârbeşti din Sânnicolau-Mare, s-a ridicat un monument cu inscripţia: „Cauza noastră a fost dreaptă. Noi am învins. Eroilor căzuţi în lupta împotriva fascismului pentru libertatea popoarelor”. Pe un perete al bisericii sârbeşti se află o placă comemorativă pe care sunt no
inalizaţi cinci eroi ai sârbilor din localitate, căzuţi în luptele din perioada 1941-1945.
Un monument care nominalizează 10 eroi din localitate[54] se află şi în incinta bisericii sârbeşti din satul Gelu.
Ostaşii germani căzuţi în luptă nu au avut parte de monumente funerare închinate eroilor şi nici măcar de locuri de veci creştineşti. Din spusele martorilor evenimentelor, soldaţii germani care şi-au găsit sfârşitul în Periam au fost îngropaţi pur şi simplu la marginea drumurilor, în gropi comune, în locurile unde moartea i-a surprins. Resentimentele faţă de germani erau probabil prea mari la acea vreme, iar grozăviile înfăptuite de regimul lui Hitler şi înfrângerea sistemului lui politic şi militar au fost transferate asupra întregului popor german, care a fost culpabilizat şi pus la stâlpul infamiei.
Trecerea timpului a estompat treptat tragicele evenimente desfăşurate în toamna anului 1944, în judeţul Timiş-Torontal, ca şi în alte zone ale ţării. Readucerea înspre prezent a acestor întâmplări, cu tot cortegiul lor de consecinţe, nu are menirea de a incrimina fapte, ci de a face în aşa fel încât ele să nu se mai repete
